Radiind bună dispoziție, dovedind o minte ascuțită, un umor fin dar înțepător, spirit critic, făcîndu-i pe suporterii englezi și canadieni din jurul său să rîdă în hohote în tribuna din Leicester sau inspirîndu-ne pe toți să cîntăm Imnul și “Treceți batalioane române Carpații” de șase sau șapte ori în momentele grele de la Madrid, însă nedepășind niciodată limita bunului simț și a măsurii, ci arătînd respect și oferind prietenie tuturor adversarilor și suporterilor acestora, susținîndu-i și încurajîndu-i cu aceeași determinare și pasiune pe toți Stejarii, fără deosebire, fie ei născuți aproape de gurile Dunării, în Caucaz, în sudul Africii sau în insulele Pacificului, indiferent dacă aceștia avuseseră o zi mai bună sau mai puțin bună pe teren, fără să cîrcotească cu formule perimate de felul “păi acum 20 de ani nu aveam ce discuta cu…” sau “odată băteam Franța, iar acum…”, acceptînd realitatea cu seninătate, înțelegînd perfect etosul acestui minunat joc, valori fundamentale precum pasiune, solidaritate sau respect fiindu-i în mod natural familiare, oferind mult, fără să ceară nimic înapoi, așa îmi voi aminti întotdeauna de Horia.
Așa cum Stejarii ne-au facut de nenumărate ori să fim mîndri (sau, cîteodată, triști, dar în egală măsură mîndri), cred că și Stejarii se pot mîndri cu suporterii lor, nu foarte numeroși, însă de un nivel și cu o pasiune egale cu cele ale marilor națiuni rugbystice. Acest fapt este, în bună măsură, moștenirea pe care o lasă Horia rugbyului românesc și lecția de dăruire pe care ne-a oferit-o tuturor.
Sit tibi terra levis, magister!
Valeriu Toma, 6 octombrie 2019, Tokyo, RWC