Am fost la Madrid. Inapoi la Cluj.

Foto: Daniel Nechita
Da. Am fost la Madrid si am vazut pe viu infrangerea Stejarilor in meciul decisiv din a doua etapa a Rugby Europe International Championship 2018. Romania a fost invinsa cu 22-10 la capatul unui meci in care nu ne-a iesit aproape nimic, iar spanilolilor le-a iesit totul, chiar absolut totul. Dar dincolo de infrangere, eu cred ca etapa trecuta, la Madrid, s-a castigat ceva foarte important. Si o sa va povestesc ce anume.

Am pregatit deplasarea in capitala Spaniei mai bine ca orice deplasare avuta pana acum, chiar si la Cupa Mondiala. Rezervari de bilete de avion si de hotel din timp, event pe Facebook, vizual special, distribuire informatii pe diverse grupuri de romani din Spania, locuri de intalnire pentru fani in capitala iberica, contactare ambasada etc. Totul ca la carte si la inaltimea unui meci decisiv intre principalele doua echipe cu sanse de calificare la Cupa Mondiala din ceea ce lumea rugbystica numeste neoficial 6 Nations B. Miza era uriasa, atat pentru noi, cat si pentru ei.
Ne-am imbarcat vineri dupa-masa din Otopeni intr-un avion Blue Air in care ne-am regasit vreo 15 dintre cei care ne-am fi aflat in acel weekend pe stadion. Don ne-a dotat cu pileusurile dacice chiar inainte de imbarcare, tot acolo ne-am intalnit si cu prietenul nostru Catalin Cirnu, corespondentul Radio Romania Actualitati si TVR, Dan a dat drumul la primul Live si plini de entuziasm am urcat in avion. S-au facut pronosticuri, s-au lansat pariuri si toata lumea era extrem de increzatoare.
La aeroport ne-a asteptat Ion Atitiene, noul nostru prieten, un om de toata isprava, caruia ii suntem recunoscatori pentru tot suportul pe care ni l-a acordat. Scurt, o pauza la hotel, dupa care direct in Plaza de unde am colindat pe jos toata seara si am mancat la un restaurant cu specific spaniol si am gustat din vinul lor, atat de bun. Ne-am intors tarziu in noapte la hotelul Florida Norte, situat intr-o zona foarte buna a orasului, langa Palatul Regal, aproape de centru si de stadion.

A doua zi, ne-am trezit de dimineata si am plecat direct spre stadion pentru a asista la antrenamentul capitanului. Spania ne-a intampinat cu o vreme splendida, cu mult soare si cu temperaturi ce depaseau 15 grade in februarie. La antrenament am regasit Stejarii si stafful Romaniei foarte concentrati, seriosi dar si foarte increzatori in ceea ce va urma. Am urmarit si noi ce se intampla pe teren din tribunele stadionului universitar, o constructie mai veche, insa foarte frumoasa si bine intretinuta ce putea gazdui 15.000-20.000 de spectatori, atat in tribunele de beton, cat si pe iarba. Se anunta deja un mare interes pentru partida de a doua zi, federatia spaniola facand o publicitate intensa intalnirii, ca ultima sansa de participare la Cupa Mondiala, acolo unde Leii spanioli au luat parte doar o singura data. Am facut si un live la finalul antrenamentului in care am stat putin de vorba cu jucatorii si antrenorii dar si cu Nea Vasile, un roman ajuns prin Madrid in cautarea unui trai mai bun si care se ocupa de ingrijirea gazonului. Foarte simpatic, Nea Vasile! Stejarii nostri, optimisti si increzatori, fara accidentari s-au retras apoi catre hotel, iar noi am mai ramas pe terasa barului de la stadion pentru inca niste beri in soarele ademenitor. Am urmarit apoi antrenamentul spaniolilor. O prima veste buna: capitanul lor era accidentat si lipsea pentru meciul cu Romania. OK, totul decurge in favoarea noastra, ne bucuram.
Am plecat apoi spre centru unde am mai zabovit cateva ceasuri la un restaurant andaluz din Plaza Mayor si la alte cateva terase sa ne incarcam bateriile si repede, inpoi la hotel sa ne schimbam si apoi iarasi in oras ca aveam treaba: intalnirea suporterilor romani in pubul The Irish Rover, eveniment anuntat cu cateva zile inainte si care ne doream sa iasa perfect. Si chiar asa a fost. Nici nu se putea sa fie altfel pentru ca Ion, noul nostru prieten, s-a ocupat de tot pana in cele mai mici detalii. Locatia aleasa a fost foarte potrivita, iar numarul celor veniti ne-a surprins si pe noi in sens pozitiv. Pe langa noi, vreo 20-25, au mai venit suporteri din tara despre care nu stiam, apoi romani din Madrid apropiati de fenomen dar si alti romani din diaspora spaniola. Am petrecut impreuna cateva ore absolut agreabile, am facut planuri pentru a doua zi si, cel mai important lucru, am legat prietenii. Acolo ne-am regasit si cu Daniel Nechita, un fotograf exceptional. Atat expatii, cat si spanioli au venit la noi pentru a face poze sau a discuta despre meci. Ce frumoasa e lumea rugbyului!

Duminica – ziua meciului! Ne-am trezit greu, dupa o noapte dificila si ne-am dus direct catre Taberna Del Volapie, un mic si frumos bar din apropierea stadionului, acolo unde aveam din nou intalnire cu suporterii romani pentru a pleca impreuna spre stadion. Aceasta este deja o traditie pe care am inaugurat-o in Noua Zeelanda, la Cupa Mondiala din 2011 si la care tinem foarte mult. Locatia a fost din nou aleasa de Ion, pubul de rugby Scrum, aflat chiar langa, nefiind deschis duminica dimineata. Acolo ne-am intalnit din nou intr-un numar foarte mare, am baut o cafea, ne-am echipat corespunzator si am pornit incolonati cantand si scandand spre stadion. A fost foarte frumos, prezenta noastra nu trecea neobservata, iar versurile din ,,Treceti batalioane,, se auzeau puternic peste bulevarde si parcuri. Pe urma, acea mare pata galbena miscatoare nu avea cum sa nu fie remarcata. Am ajuns la stadion si am ocupat strategic o palma de pamant intre doi arbusti pe care am pus steagurile si acolo ne-am stabilit cartierul general. Vremea superba, berea buna, publicul (spaniol si roman) la inaltime, asistenta-record de 15.600 de spectatori, scandarile si cantecele galeriei romanesti la superlativ. Nimic din toate acestea nu prevestea ce avea sa se intample pe teren. Am strigat si am cantat tot meciul, pana la fluierul final, ne-am facut auziti intr-o multime de suporteri spanioli, avizati sau mai putin avizati, vocile nu ne-au revenit decat dupa vreo saptamana. Nu-mi amintesc alta partida in care sa fi cantat de trei ori imnul national. Pe teren insa, un alt film. Jucatorilor romani nu le iesea nimic. Asteptam insa, din moment in moment, acea revenire cu care ne obisnuisera Stejarii de atatea si atatea ori. Un cartonas galben incasat de Fono, doua eseuri rapide ale spaniolilor, ca o rafala de mitraliera, ne-au facut sa cadem in genunchi, sa nu mai putem reveni. A venit pauza eliberatoare. Gata! Sigur, in pauza, Lynn le va spune ceva mobilizator si vor reveni pe teren cu o alta fata, ne spuneam. Dupa pauza insa, acelasi lucru, acelasi joc fara solutii, aceeasi maniera de arbitraj care ne frustra, aceeasi determinare si acelasi sacrificiu al ibericilor. Eseul lui Kinikinilau, venit prea tarziu, a mai indulcit putin din durerea aproape fizica resimtita de noi in tribune. Ne-am prabusit cu totii imediat la final pe iarba, tacuti si ingandurati, cu regretul ca Stejarii au tulit-o imediat catre vestiare lasandu-ne prada deznadejdii, in mijlocul unei multimi de latini bucurosi si galagiosi (ca orice latini) si, dintr-o data, foarte enervanti in galagia lor.

Cinci variante avea Romania pentru aceasta partida: victorie cu punct bonus ofensiv, victorie fara punct bonus ofensiv, egal, infrangere cu punct bonus defensiv, infrangere fara punct bonus defensiv dar la mai putin de 10 puncte, iar pana la urma s-a ales a sasea varianta infrangere cu mai mult de 10 puncte, 10-22. Restul e istorie. Doar acum, la rece, cand pot scrie aceste randuri, pot spune cu mana pe inima insa ca Romania a castigat ceva la Madrid: a castigat un public romanesc cum nu a avut niciodata la un meci in deplasare, a castigat comunitatea romaneasca de acolo care a venit intr-un numar foarte mare si care a incurajat echipa nationala intr-un mod cum rar mi-a fost dat sa vad. Am cunoscut multi oameni in acea zi si ma inclin in fata lor! Stejarii vor mai ajunge in Spania, cel putin din doi in doi ani si cred ca ce s-a construit acum, care nu are cum sa se mai darame, dimpotriva, sa se dezvolte.

Acum, la doua saptamani dupa acel moment, echipa Romaniei s-a intors la Cluj unde va disputa partida contra Rusiei. E un meci extrem de important pentru ca din acest moment orice pas gresit ne poate scoate definitiv din lupta pentru Cupa Mondiala. O victorie cu punct bonus ofensiv este ceea ce ne-ar mentine sansele intr-o calificare directa in asteptarea vreunui pas gresit al spaniolilor. Si noi credem ca Stejarii si-au invatat lectia, mai mult, ei sunt capabili de acest rezultat si asa suntem noi romanii, parca blestemati sa facem minuni doar atunci cand suntem cu cutitul la os. Rusii sunt puternici dar in fata unei Romanii cu moralul reparat nu au nicio sansa.
Antrenorii au operat cateva miscari interesante in primul 15 al Stejarilor fata de meciurile precedente in linia a doua, a treia si la ,,balama,,, adica nr 9 si nr 10, acolo unde Vali Calafeteanu si Jack Umaga vor prelua aceste responsabilitati inca din primul minut, o surpriza atat pentru noi, cat si pentru rusi. Capitanul Macovei va lipsi datorita unei accidentari dar ce e important este ca el va fi acolo, langa baieti, pe Cluj Arena. Avem incredere in Stejarii nostri! Ai au incurcat lucrurile, tot ei o sa le descurce suntem convinsi.

Asadar, astazi toata lumea la Cluj!
Romania-Rusia: sambata, 3 martie, ora 16:00, Cluj Arena.
Televizat pe Telekom Sport si rugbytv.ro

Hai Romania! Hai Stejarii! Invingem Rusia cu punct bonus ofensiv si ramanem in carti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*