Stejarii in 2017 – un sut in fund si trei pasi in fata

foto: Florin Galbeaza

Echipa nationala a Romaniei a incheiat al patrulea meci din actuala editie a Rugby Europe Championship cu o victorie impotriva Belgiei, sambata 11 martie, la Bruxelles. Scor: 33-17 pentru baietii nostri. Obiectivul a fost atins – victorie cu punct bonus ofensiv dupa cele 5 eseuri marcate fata de doar 2 ale gazdelor. Altadata, o astfel de victorie ar fi fost perceputa ca una de etapa si sarbatorita cum se cuvine dar ar fi fost una asteptata, fireasca pentru diferenta de valoare dintre cele doua nationale. Acum bucuria este una retinuta, atat in randul Stejarilor si staffului tehnic, cat si in randul suporterilor romani de rugby. Parcursul de pana acum al echipei, nu atat prin prisma scorurilor inregistrate, cat mai ales prin maniera de joc, ne face pe toti sa fim un pic ingrijorati si circumspecti fata de obiectivul de calificare la Cupa Mondiala din 2019, competitie de la care Romania nu a lipsit niciodata. Pe vremuri, gazetarii romani ar fi folosit o expresie “de lemn” de genul: “Romania invinge dar nu convinge” pentru a ilustra ultimele victorii.

Dar cum s-a ajuns in aceasta situatie si care sunt explicatiile? Totul a inceput odata cu primul meci din deplasarea de la Offenbach am Main si partida cu Germania. Nimic nu prevestea ceea ce avea sa se intample pe teren in cele 80 de minute ale meciului. Echipa Romaniei venea dupa o prestatie mai mult decat onorabila la Cupa Mondiala din 2015 si venea dupa un an 2016 de exceptie in care am castigat din nou turneul Nations Cup de la Bucuresti, am invins in toate meciurile din Rugby Europe Championship, mai putin in intalnirea de la Tbilisi dar acea infrangere in fata puternicei echipe a Georgiei nu mai era de mult timp o surpriza, mai ales ca am jucat in deplasare si mai ales ca nu am deplasat cel mai bun lot, ci mai degraba unul experimental. Au fost apoi meciurile din toamna in care Stejarii au invins SUA, Canada si Uruguay, trei dintre echipele calificate constant la cupele mondiale, intr-o maniera mai mult decat convingatoare, entuziasmanta chiar, cu un joc foarte bun pe inaintare, dublat (noutate absoluta in ultimii ani) de un joc creativ, rapid si consistent al liniei de treisferturi. Echipa Romaniei arata un joc modern, complet, placut ochiului si apreciat de toata lumea si totul ne facea sa credem ca am ajuns la un alt nivel si ne dadea incredere in perspectiva unei noi calificari. Visam la intalniri cu echipe mai puternice din Tier 1 sau, de ce nu, chiar la o sansa in viitor pentru Six Nations.

Mai mult, inainte de meciul cu Germania, Stejarii au beneficiat de o saptamana de pregatire in Portugalia pentru reacomodare dupa vacanta de iarna, iar totul a culminat cu un meci-scoala cu echipa gazda, prilej pentru a testa jucatori sau scheme de joc. Aceasta actiune a fost o premiera in ultimii ani si s-a dorit a fi extrem de utila inainte de startul unei competitii de asemenea importanta.

11 martie. Germania – Romania 41-38
Rezultat incredibil pentru cunoscatorii de rugby, una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani. Echipa Romaniei a inceput jocul in aceeasi maniera cu care terminase sezonul trecut, cu pachetul de inaintare in forta si cu actiuni surprinzatoare pe linia de trei-sferturi. Cinci eseuri trecute in contul echipei noastre aveau sa fie insa insuficiente pentru victorie. O anumita stare de relaxare, lipsa de concentrare si greselile echipei noastre ne-au fost fatale. Am condus de doua ori pe parcursul meciului la diferente confortabile. Germanii au reusit insa sa revina de fiecare data si au speculat orice oportunitate pe care au avut-o. Stejarii nostri au facut cunostinta cu formularea facuta celebra in fotbal si care spune aproximativ ca “Pe nemti nu trebuie sa fii sigur ca i-ai batut decat cand ii vezi in autocar”. Germania primea o doza nesperata de optimism, iar noi ne scufundam intr-o stare de frustare si neputinta. Imediat spatiul on-line a fost invadat de critici la adresa jucatorilor, a staffului tehnic, a federatiei. Urma, la o saptamana, meciul de acasa cu Spania si pericolul major era ca acea stare sa se prelungeasca si sa se compromita si al doilea rezultat.

18 februarie. Romania-Spania 13-3
In meciul cu Spania am vazut o echipa a Romaniei cu un nivel al increderii mai redus, mult mai prudenta si atenta in joc, semn ca lectia a fost invatata. Victoria a fost una seaca, de palmares, fara satisfactia punctului bonus ofensiv (Stejarii au marcat un singur eseu, prin Vlaicu) si fara frumusetea sarjelor pe trei-sferturi. Sigur, Spania a aratat un joc foarte consistent in aparare dar a parut ca nu are forta sa atace decisiv terenul nostru de tinta. Pe de alta parte, Stejarii au lasat impresia ca nu au incercat nicio secunda sa-si doreasca mai mult decat o victorie cu 1-0 cum se spune printre cunoscatorii de rugby. Nu tu punct-bonus, nu tu mai multe eseuri, nimic in plus. Ramanea victoria si punctele acumulate, insa senzatia printre suporterii prezenti pe Arcul de Triumf sau printre cei ramasi in fata televizorului era aceeasi: ingijorare, semne de intrebare si frustrare. Se critica in continuare, iar jocul de la Bucuresti nu facea decat sa dea apa la moara acestor critici. Urma o deplasare in Rusia, la Soci, unde aveam in mod traditional partide extrem de dificile, iar un pas gresit ar fi insemnat compromiterea in buna masura a sanselor la calificare. Noroc ca a intervenit si o pauza de doua saptamani, timp necesar pentru stafful tehnic sa-si mai traga sufletul si sa-si regandeasca strategia.

4 martie. Rusia – Romania 10-30
In sfarsit un rezultat concludent, la o diferenta care nu lasa loc de interpretari si la finalul unui joc in care s-a obtinut si punctul bonus ofensiv pentru victorie cu mai mult de trei eseuri decat adversarul. Cel putin asa ar parea daca cineva ar vedea doar rezultatul. Pentru cei care au urmarit meciul, in schimb, semnele de intrebare au continuat. Chiar daca Romania a controlat in buna masura jocul, greselile s-au repetat, lipsa de concentrare in anumite momente ne-a dat emotii, i-am lasat pe rusi sa revina in joc pe final, iar doar o interceptie norocoasa a lui Rose in timpul suplimentar de joc a salvat in extremis punctul bonus ofensiv. Fara indoiala ca echipa Romaniei a jucat mai bine decat in partidele anterioare dar nu la nivelul de anul trecut.

11 martie. Belgia – Romania 17-33
Din nou punct bonus ofensiv. Jocul echipei mult mai bun, in mod evident. La pauza conduceam deja cu doua eseuri reusite la un debut perfect de “naturalizatul” Jack Cobden si transformate de Vlaicu la meciul aniversar cu numarul 100, record absolut in rugbyul romanesc. Totul parea ca evolueaza spre un final perfect. Jocul Romaniei functiona din nou pe trei-sferturi dupa ce in partidele precedente parea reingropat pragmatic. Din nou cateva greseli, precum si o atitudine agresiva in joc a “diavolilor negri” ne-au facut sa traim ultimele minute cu sufletul la gura. Totul a culminat cu revenirea Belgiei la un 17-21 cu 13 minute inainte de final. A fost momentul in care Stejarii au apelat din nou la tactica stramoseasca, iar in urma a doua actiuni ale pachetului de inaintare, cu maul-ul, altadata una dintre specialitatile casei, cu unul dintre eseuri marcat chiar de sarbatoritul zilei, Florin Vlaicu, am reusit sa obtinem punctul bonus ofensiv si sa zambim usurati. Obiectiv indeplinit. A fost bine, rezultat bun dar jocul nu a convins din nou, aveau sa se planga unii dintre noi, mai ales ca victoria muncita a fost obtinuta in fata proaspat promovatei Belgia in REC dar, in acelasi timp si principala candidata la retrogradare.

La acest stadiu suntem acum: o infrangere si punct bonus defensiv cu Germania, o victorie fara punct bonus cu Spania, urmate de doua victorii, ambele cu puncte-bonus ofensive cu Rusia si Spania. Mai e o singura etapa de jucat anul acesta in Rugby Europe Championship, cu Georgia, pe stadionul Arcul de Triumf, duminica 19 martie. Un meci care nu are o importanta pentru calificarea la Cupa Mondiala dar are o importanta aparte, rivalitatea dintre cele doua echipe a devenit deja traditionala, iar orgoliul Stejarilor nu a mai fost alimentat din 2010, an din care dateaza ultima victorie pe care am administrat-o caucazienilor. Mai mult decat atat, la ora la care scriu aceste randuri, Georgia a invins Rusia dar a ratat punctul bonus ofensiv, diferenta in clasament dintre noi si ei fiind doar de 3 puncte astfel incat noi, suporterii, incepem sa visam la castigarea editiei de anul acesta. Calculele hartiei arata ca totul este posibil, jocul echipei noastre insa spune ca nu, dar singurii care stiu raspunsul la aceasta intrebare sunt Stejarii Romaniei. De ei depinde totul. Daca reusesc sa se pregateasca bine in aceasta saptamana, sa rezolve detaliile care inca nu functioneaza, daca au in meci atitudinea potrivita, nu-i poate opri nimeni. Nu de putine ori ne-au dovedit ca orice este posibil, asa ca noi visam in continuare cu ochii deschisi.

Dar hai sa vedem care sunt principalele critici care i se aduc in acest moment echipei Romaniei:

1. Infrangerea “rusinoasa” cu Germania
Se spune ca in rugby nu exista infrangeri rusinoase, echipa cea mai buna castiga intotdeauna, iar pierzatorii o fac cu onoare. Totusi, in ultimii ani s-au mai intalnit partide care au fost catalogate astfel. Sa ne amintim de Japonia –Africa de Sud 34-32 in 2015, din nou Japonia cu Tara Galilor 23-8 in 2013, Italia – Franta 23-18 in 2013 sau SUA – Brazilia 23-24 in 2016. Mai sunt si altele, nu e cazul sa le insirui aici. Valorile rugbyului se niveleaza, poate nu la fel de agresiv ca in alte sporturi (de ex. fotbal) dar aceasta este o realitate cu care trebuie sa ne obisnuim. Acum 10-15 ani daca pierdeam cu Georgia ar fi fost o surpriza, astazi insa au crescut foarte mult in valoare, iar daca noi castigam producem o surpriza.
In al doilea rand, Romania a mai pierdut cu Germania si altadata. Nu e o infrangere dezastruoasa, cum se insinueaza de catre multi dintre noi, mai prapastiosi si mai panicosi decat media. In 1972, chiar la Bucuresti, Romania pierdea cu 11-10 in fata Republicii Federale Germania, intr-o perioada de varf a dezvoltarii rugbyului romanesc. Tot asa, generatii mai bine cotate decat cea actuala “reuseau” un 15-17 cu Tunisia in 1986, 0-6 cu Spania in 1992 sau 10-18 in 2000 cu Maroc. Asa ca, no panic, putem sa-l trecem la capitolul accidente, daca vrem cu adevarat sa depasim momentul acesta. E bine, pe de alta parte, ca infrangerea a venit in primul meci si a fost ca un dus rece pentru ai nostri, mult mai atenti, sunt convins, de-acum incolo.

2. Sunt folositi jucatori care nu sunt in forma, marginile nu functioneaza, iar apararea e prea fragila.
Aici sunt enumerati cativa dintre Stejari dar in special Jody Rose, Gorcioaia si Calafeteanu. Sunt convins ca cei trei au aflat si ei despre acest lucru, au mai citit si ei cate o postare pe FB sau un rand pe vreun forum, astfel incat sunt avizati si nu am nicio problema sa-i nominalizez pentru ca sunt convins ca sunt barbati si pot trece peste momentul mai greu. Acum, eu ce sa zic la capitolul acesta: nu stiu daca eu as fi fost selectioner i-as fi convocat, chiar nu stiu. Poate ca da, poate ca nu, poate pe unii dintre ei da dar lucrul care este cu siguranta foarte important este ca nu sunt eu antrenor si nici ceilalti care ii critica. Aceasta este clar un mare avantaj pentru echipa Romaniei ca pe banca sunt Howells, Tincu sau Moffat.
Jody a devenit o “oaie neagra” pe fondul problemelor din jocul Romaniei. Sigur, a contribuit si el prin cartonasele galbene incasate. Dar intreb: daca Rose nu ar fi interceptat acel balon in ultimul minut de joc la Soci, nu-i asa ca nu mai aveam punctul-bonus ofensiv? Iar meciul reusit de Gorcioaia cu Belgia a fost unul dintre cele mai bune ale sale la nationala Romaniei. “Le numero huit roumain” cum ii spunea comentatorul streamului tv a fost prezent pe tot terenul, cu un excelent angajament si determinare. Cat despre Cala, ce pot sa zic? Experienta sa este foarte valoroasa si necesara in momente ca acestea mai grele. El este unul dintre cei mai selectionati Stejari si lucrul aceasta trebuie sa conteze.
Marginile au fost intotdeauna o problema la nationala Romaniei. Cel mai imbucurator aspect e legat de faptul ca in meciul de la Bruxelles tusele au functionat foarte bine, am reusit chiar sa castigam si repuneri ale adversarilor, semn ca lucrurile se pot corecta din mers.
Apararea, in schimb, e un motiv de ingrijorare cert. Nu am fost obisnuiti cu un numar asa de mare de eseuri incasate in aceasta competitie. Pana la urma, daca e sa analizam incercarile primite, majoritatea au fost din lipsa de atentie, nu din vreo actiune lucrata a adversarilor. Un plus de concentrare este absolut necesar.

3. Selectionarea “ jucatorilor naturalizati” in dauna jucatorilor autohtoni
Nu imi imaginez cum ar fi aratat jocul nationalei Romaniei din ultimii ani fara un Kinikinilau, Shennan, Van Heerden sau Fonovai. Am enumerat aici doar cativa dintre ei. Se vede cu ochiul liber ca au adus plus-valoare in cresterea calitatii din Superliga si a jocului Stejarilor. Toate echipele mari din ziua de astazi au jucatori naturalizati, cu exceptia Argentinei. Inainte de a fi un moft este o necesitate si a nu avea jucatori naturalizati astazi ar fi un mare minus pentru nationala Romaniei, poate unul decisiv, ar insemna sa nu fim conectati la noile realitati si sa ramanem intr-o paradigma retrograda. E clar un semn de modernizare al rugbyului romanesc pe care doar cei care nu vor sa-l vada, nu-l vad.
Ca trebuie sprijiniti si incurajati jucatorii autohtoni este o alta poveste dar nu cred ca prima o exclude pe a doua si depinde de federatie sa gaseasca cea mai buna solutie pentru a echilibra cele doua tendinte.

4. Criza de durata a unei solutii la numarul 10
Aceasta da, este o problema dar nu cred ca este un membru al staffului tehnic sau oficial al federatiei care sa nu recunoasca aceasta realitate. Solutiile folosite in ultimii ani in meciurile echipei nationale pe postul de uvertura s-au dovedit a fi solutii temporare, cateodata de improvizatie si nu au creat premisele unei solutii pe termen mediu si lung. Dovada si ultimul meci, cel cu Belgia in care Vlaicu a fost folosit acolo, a facut-o foarte bine dar stie toata lumea ca nu este pozitia sa favorita, in care da maximul de randament. Dar hai sa vedem: in ultimii ani s-au folosit variantele Dumbrava, Vlaicu, Manole, Calafeteanu, Filip, Rose, Wiringi, Samoa, pentru a enumera pe cei mai prezenti, fara a iesi in evidenta in vreun fel.
Numarul 10 este o problema mai profunda si nu poate fi rezolvata foarte simplu. Are legatura cu modul in care aceasta pozitie a fost vazuta pana acum in rugbyul romanesc. Numarul 10 dadea la bete, cam aceasta era principalul rol si foarte putin peste. Jocul nationalei pe trei-sferturi a luat-o un pic inaintea rugbyului romanesc, a rugbyului de club, daca e sa fim sinceri cu noi, iar viitorul nu se intrevede inca. Sper insa ca tineri jucatori ca Daniel Plai sau Tudor Boldor sa primeasca mai multe sanse si sa se dovedeasca (ei sau altii) solutii viabile pe termen lung pentru un joc mai complet al Stejarilor.

5. “Nu mai vine nimic din spate de la juniori. Aceasta este ultima generatie care se va califica la o Cupa Mondiala. Daca se va califica”
Numarul mic de cluburi in Romania in comparatie cu celelalte tari este o realitate, iar nivelul scazut al competitiilor de juniori e o problema care ar trebui atacata mai stiintific si cu mai multa determinare , e evident. De aici si lipsa de rezultate ale echipelor de juniori ale Romaniei din ultimii ani in diverse competitii unde echipe ca Portugalia, Spania, Rusia, Germania sau Belgia ne inving deseori.
Dar nationalei Romaniei i s-a cantat de multe ori prohodul in ultimii ani. Chiar la Cupa Mondiala din 2007, apoi dupa Cupa Mondiala din 2011 in care nu am reusit nicio victorie, iar apoi din nou in 2015. Insa nume ale unor jucatori tineri care deja au luat contact cu echipa nationale, nume ca Tarus, Pristavita, Gordas, Chirica, Ionut Muresan, Vlad Nistor, Marius Antonescu, Ionut Dumitru sau Vladut Popa sunt suficiente argumente pentru a privi cel putin pana in 2022. Dincolo de aceasta nu am cum sa vad nici eu, nu sunt Mama Omida si nu cred ca altcineva poate fi.

6. Nu aducem la meciurile importante toti jucatorii romani care evolueaza in Franta.
Adevarul e ca “legiunea franceza” s-a subtiat serios in ultimii ani. Acesta este principalul argument. In replica, Georgia poate alinia oricand doua echipe nationale puternice bazate doar pe jucatori care evolueaza in Franta si, mai nou, in Marea Britanie, in special pe pachetul de inaintare. Nici in anii trecuti nu veneau, de fiecare data, toti jucatorii pe care i-am fi putut selectiona, doar ca atunci acest lucru nu se observa atat de acut pentru ca numarul lor era mai mare. Nivelul de competitivitate in campionatele franceze sau britanice a crescut enorm in ultimii ani, concurenta cu alti jucatori din emisfera sudica sau Europa e acerba, iar un contract acolo nu se mai obtine asa de usor.
Dar si nivelul campionatului intern al Romaniei a crescut foarte mult in ultimii ani, astfel incat plecarea in afara nu mai este atat de tentanta, atata timp cat conditiile de la echipele de top din Superliga sunt relativ decente.

7. Gramada Romaniei nu mai este atat de dominanta cum era pe vremuri
Aceasta chestiune are, cu siguranta, legatura cu subiectul de mai sus dar si mai mult cu schimbarea regulamentului jocului de rugby, fapt intamplat succesiv in ultimii ani, astfel incat, la nivel mondial, importanta gramezii in jocul de rugby nu mai are greutatea pe care o avea in trecut. De aceea e, cu atat mai imbucurator faptul ca noul plan de joc al Stejarilor da o importanta mai mare liniilor dinapoi.
Jocul pe trei-sferturi trebuie sa se dezvolte in continuare, astfel incat sa putem face fata manierei moderne de joc. Chiar si in trecut, cand eram mult mai bine cotati, echipa Romaniei juca ceea ce britanicii numesc “8 men rugby”. Astazi este insa insuficient ca sa faci fata la un nivel inalt.

Acestea ar fi, sa zicem, o culegere de critici la adresa nationalei Romaniei, culese in ultimele saptamani de la suporterii romani de rugby. Adevarul e ca pretentiile suporterilor au crescut in ultimii ani tot datorita evolutiile foarte bune ale Romaniei, sa nu uitam asta. Cred ca e bine ca prestatia din ultimele partide ne aduce cu picioarele pe pamant, ne obliga sa strangem randurile, sa fim mai uniti si mai aproape de Stejari.
Romania a mai trecut prin momente grele de-a lungul timpului. Sa ne amintim doar de campania de calificare pentru Cupa Mondiala din 2011. Atunci, in fosta competitie Cupa Europeana a Natiunilor, am pierdut acasa cu Portugalia si Rusia, am facut egal in Rusia riscand sa nu ne mai calificam la Cupa Mondiala. Am prins in ultimul moment locul al treilea si am ajuns la baraje cu Ucraina, Tunisia si Uruguay pentru a ne castiga biletele in Noua Zeelanda.
Acum suntem inca in grafic, incheiem primul an la minim 2 puncte avans fata de principala contracandidata, Spania, iar anul viitor va fi decisiv. Daca nu vom mai face pasi gresiti si vom invinge Spania in deplasare, avem calificarea asigurata.
Avem incredere in Stejari, cu toate greutatile si piedicile pe care si le mai pun singuri, din cand in cand. Avem o generatie de exceptie care nu poate lipsi din Japonia in 2019.

Hai Romania! Hai Stejarii!
Ne vedem duminica, 19 martie, de la ora 15.00, pe stadionul Arcul de Triumf pentru a-i sprijini pe Stejari in meciul cu Georgia!